Şcoala Nouă a fost construită începând cu anul 1937. Datorită
vicisitudinilor celui de-al doilea război mondial, lucrările au fost întrerupte
până în anul 1946 când, cu ajutorul sumei de 6.000.000 lei alocate de stat, s-a
reuşit finalizarea unei părţi a etajului. În anul 1950, un alt ajutor de stat
în cuantum de 500.000 lei face ca etajul, partea dinspre stradă să fie
terminat, iar partea dinspre nord a fost finalizată doar în anul 1958 cu
ajutorul fondurilor realizate din contribuţie voluntară.
Această
construcţie, cu un etaj, situată pe strada principală la nr. 279, în direcţia
nordest de centrul localității Pesac, cuprinde 8 săli de clasă, dintre care un
laborator de biologie, cabinetul de limba română, cel de limbi moderne şi cel
de istoriegeografie, birou, săli profesorale şi accesorii, iar la etaj, în
hol, datorită iniţiativei şi abnegaţiei fostului director, Mariescu Iosif, sa
construit o scenă.
Şcoala este modern utilată, beneficiază de încălzire
centrală şi facilităţi urbane, datorită minunaţilor profesori care au activat
şi activează pe postul de director
începând cu domnul Oniţ Augustin, continuând cu doamna Boar Floarea,
doamna Rădulescu Lăcrămioara, domnul Stoica Adrian, doamna Todorescu Silvia,
doamna Onica Lidia și doamna Marichici Ramona, director al şcolii din data de
09.01.2017.
În
localitate funcţionează o grădiniţă de copii sezonieră, frecventată de copii
repartizaţi în trei grupe, cu frecvenţă zilnică redusă, beneficiind de 3 cadre
didactice cu pregătire corespunzătoare şi personal auxiliar. Activitatea se
desfăşoară întro clădire expropriată, de dimensiuni mari şi beneficiază de
mobilier şi material instructiveducativ corespunzător.
Cea dintâi învățătoare a școlii din Pesac a fost Maria Brindea, născută
Bogdan, fiică de țărani din Pesac, care s-a dăruit mai bine de trei decenii cu
toată pasiunea muncii de a-i conduce pe copii în tainele învățăturii în orele
dimineților, în timp ce în ceasurile după amiezelor stătea aplecată, înconjurată
de fete asupra cusăturilor.
Numele acesteia este purtat cu mândrie de școala noastră începând din
anul 2012.
Asemeni soției sale, învățătorul Efrem Brindea, numit în anul 1920 prin
înființarea celui de-al patrulea post, va munci cu aceași râvnă la școala din
Pesac pe care nu a mai părăsit-o.
Edificiile școlare sunt construite din cărămidă arsă, fiecare reflectând
stilul epocii în care a fost construită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu